Parteneriat pentru ocupare
Keywords: Finantari
Tags:
Operaţiunile promovate în cadrul acestui DMI sprijină îmbunătăţirea capacităţii partenerilor sociali şi a organizaţiilor societăţii civile, respectiv a organizaţiilor sindicale, a patronatelor, comitetelor sectoriale, ONG-urilor, Pactelor Regionale şi Parteneriatelor Locale pentru Ocupare şi Incluziune Socială, în vederea dezvoltării şi promovării iniţiativelor comune în domeniile ocupării şi incluziunii sociale, pentru o contribuţie deplină la atingerea obiectivelor Strategiei Lisabona şi politicii de coeziune economică şi socială.
Promovarea iniţiativelor pentru partenerii sociali şi dezvoltarea capacităţii acestora, ca parte a dialogului social, sunt domenii care trebuie consolidate.
Acest DMI va sprijini consolidarea capacităţii partenerilor sociali şi a organizaţiilor societăţii civile de a contribui la creşterea ratei de ocupare, la îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii, precum şi la promovarea incluziunii sociale.
Prin consolidarea capacităţii administrative se va promova procesul de dezvoltare a capacităţii organizaţionale şi financiare pentru organizaţiile partenerilor sociali şi ONG-uri şi intensificarea contribuţiei acestora la nivel local, regional şi naţional. În acest context se va urmări dezvoltarea capacităţii acestora de a participa la procesul decizional, la dezvoltarea comunităţilor locale şi de a monitoriza activităţile instituţiilor publice, de a elabora strategii şi planuri de acţiune în vederea dezvoltării locale.
Operaţiunile finanţate în cadrul acestui DMI vor consolida parteneriatul atât dintre partenerii sociali, comitetele sectoriale, organizaţiile societăţii civile, cât şi dintre aceştia şi instituţiile şi autorităţile publice şi alţi actori economici relevanţi, pentru dezvoltarea şi promovarea celor mai bune strategii de dezvoltare la nivel naţional, regional şi local.
• Dezvoltarea iniţiativelor comune ale actorilor relevanţi şi consolidarea capacităţii
partenerilor sociali şi a organizaţiilor societăţii civile pentru a
promova dezvoltarea durabilă, pentru a sprijini crearea de locuri de
muncă şi coeziunea socială la nivel local, regional şi naţional.
Activitati eligibile:
•
Cercetări, studii şi sondaje, planificare strategică prin implicarea
actorilor locali pentru dezvoltarea economică locală, din domeniul
ocupării şi incluziunii sociale, a partenerilor sociali şi a
organizaţiilor societăţii civile şi dezvoltarea parteneriatelor;
•
Formare profesională, asistenţă, schimb de bune practici pentru
creşterea capacităţii şi competenţelor pentru a realiza analize asupra
legislaţiei actuale şi de a dezvolta propuneri de modificări;
• Cercetări, studii, analize, inclusiv analize sociale, programe de
formare profesională, dezvoltarea codurilor de conduită, creşterea
conştientizării şi schimb de bune practici pentru a promova şi
implementa conceptul de Responsabilitate Socială a Întreprinderilor în
societatea şi în mediul de afaceri din România;
• Promovarea şi susţinerea iniţiativelor comune de soluţionare a
problemelor la nivel local în domeniul dezvoltării economice durabile,
al ocupării şi al incluziunii sociale (cum ar fi: dezbateri publice,
sondaje de opinie, campanii de conştientizare, publicaţii, studii de
impact şi de fezabilitate, organizarea de evenimente etc.);
• Organizarea seminariilor şi conferinţelor privind piaţa muncii şi
ocuparea, campanii de conştientizare, dezbateri publice pentru
stimularea rolului dialogului social şi a parteneriatelor la nivel
local, regional, naţional şi sectorial şi pentru susţinerea
iniţiativelor pentru dezvoltarea responsabilităţii civice şi
facilitarea accesului la informaţiile de interes public;
• Activităţi de consolidare a structurilor sectoriale (ex.: comitete sectoriale, federaţii, platforme, uniuni etc.);
• Sprijin pentru partenerii sociali în scopul dezvoltării şi
implementării planurilor de acţiune pentru ocupare şi incluziune
socială (formare profesională, consultanţă, informare, evaluare şi
audit);
• Activităţi de îmbunătăţire şi diversificare a serviciilor pentru
membrii partenerilor sociali, precum: servicii de informare, inclusiv
prin intermediul paginilor de internet şi newsletterurilor,
conferinţelor anuale, reuniunilor periodice;
• Dezvoltarea capacităţii instituţionale a partenerilor sociali şi
consolidarea serviciilor destinate membrilor acestora prin activităţi
de promovare a interesului de a deveni membru, printre partenerii
sociali şi organizaţiile societăţii civile, precum: conferinţe, grupuri
de lucru, campanii de conştientizare, activităţi de marketing etc.;
• Sprijin pentru partenerii sociali şi pentru parteneriatele
regionale/locale în vederea dezvoltării şi implicării active în reţele,
precum şi consolidării legăturilor între diferitele niveluri de dialog
civic şi social la nivel naţional şi european;
• Dezvoltarea capacităţii instituţionale a partenerilor sociali pentru
implementarea standardelor şi certificărilor (ex.: asistenţă,
consultanţă, informare, evaluare şi audit, asigurarea conformităţii cu
standardele şi certificările adoptate);
• Sprijin acordat ONG-urilor pentru consolidarea cooperării cu
autorităţile publice naţionale şi locale în vederea promovării
incluziunii sociale, serviciilor de voluntariat şi caritate;
• Activităţi de formare profesională pentru facilitarea transferului de
competenţe în rândul partenerilor sociali şi al reprezentanţilor
societăţii civile în corelaţie cu descentralizarea administraţiei
publice;
• Informare şi consiliere cuprinzând aspecte din domeniul pieţei
muncii, incluziunii sociale şi egalităţii de şanse pentru stimularea
rolului partenerilor sociali şi societăţii civile;
• Activităţi de monitorizare desfăşurate de partenerii sociali şi
ONG-uri în vederea responsabilizării instituţiilor publice şi creşterii
participării cetăţenilor;
• Informare, formare profesională şi servicii de consiliere, centre
resurse pentru partenerii sociali şi ONG-uri avându-se în vedere
necesităţile acestora (precum: strângere de fonduri, dezvoltarea
asociaţiilor, mobilizarea comunităţii, aspecte legislative şi
financiare etc.);
• Formare profesională a partenerilor sociali şi ONG-urilor privind
mecanismele accesului la informaţii de interes public, participarea la
luarea deciziilor şi negocieri în dialogul civic şi social;
• Vizite de studiu şi schimb de bune practici şi expertiză în vederea dezvoltării şi menţinerii parteneriatelor;
• Activităţi inovatoare, interregionale şi transnaţionale pentru
promovarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor pentru
partenerii sociali şi societatea civilă;
• Activităţi de promovare şi alte intervenţii specifice privind
diseminarea pe scară largă a beneficiilor ocupării formale şi
combaterii muncii la negru.
Solicitantii pot fi:
• Parteneri sociali reprezentativi la nivel naţional/regional/local;
• Instituţii şi organizaţii membre ale Pactelor Regionale şi Parteneriatelor Locale pentru Ocupare şi Incluziune Socială;
• ONG-uri (asociaţii şi fundaţii);
• Membri ai Comitetelor Sectoriale şi Comitete Sectoriale cu personalitate juridică;
• Agenţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul pieţei muncii şi incluziunii sociale;
• Asociaţii profesionale;
• Camere de Comerţ şi Industrie;
• Asociaţii ale IMM-urilor;
• Asociaţii ale fermierilor şi meseriaşilor.
Modul de finanţare al proiectelor:
Alocarea financiară orientativă pentru această cerere de propuneri de proiecte este 40.000.000 lei din care 78% din Fondul Social European şi 22% din cofinanţarea naţională.
Data limita pentru depunerea cererii de finantare:
Depunerera cererilor de finanţare se realizează continuu, conform
principiului „primul venit, primul servit”, până la utilizarea alocării
financiare, dar nu mai târziu de data de 30 septembrie 2008.
http://eufinantare.info/finantare/2008/4/dru-d3.3.html
Deadline: 2008/09/30






