Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare, Brasov, 2008-2010
Keywords: Locuri de munca
Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare angajează Manager pentru un atelier de muncă în folosul comunităţii. Atelierul va funcţiona în Braşov în baza unui parteneriat dintre Ministerul Justiţiei, prin Direcţia de Probaţiune şi Verein zur Entwicklung der Bewährungshilfe in Osteuropa (Asociaţia pentru Dezvoltarea Probaţiunii în Europa de Est). Obiectul de activitate al atelierului este dezasamblarea manuală de deşeuri electrice şi electronice. Proiectul se va desfăşura în perioada 2008-2010.
Căutăm o persoană:- licenţiată în Asistenţă Socială, Pedagogie, Sociologie, Psihologie;
- cu domiciliul/reşedinţa în Braşov;
- posesoare de cunoştinţe de operare PC;
- bună cunoscătoare de limba engleză, atât vorbit, cât şi scris;
- cu experienţă în lucrul cu persoane aflate în situaţii de risc (minori sau adulţi);
- eficientă, onestă, motivată şi comunicativă.
Responsabilitatea Managerului de atelier este de a asigura conducerea atelierului de muncă în folosul comunităţii în conformitate cu planul, obiectivele strategice şi regulile formulate de către Directorul Executiv şi Consiliul Director al Fundaţiei.
Între sarcinile principale ale Managerului de atelier se numără:
- supravegherea, asistarea şi consilierea clienţilor care execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în cadrul atelierului;
- selecţia, managementul şi instruirea personalului angajat în atelier;
- asigurarea funcţionării eficiente şi în condiţii de siguranţă a atelierului, acordarea de sprijin Directorului Executiv în chestiuni administrative, bugetare şi de control legate de managementul intern al atelierului;
- asigurarea unor relaţii excelente de comunicare cu partenerii locali şi cu presa;
- respectarea planului naţional elaborat de FPSC;
- realizarea sarcinilor trasate de Directorul Executiv.
Experienţa anterioară în exercitarea unor astfel de responsabilităţi, precum şi orice aptitudini tehnice utile acestui proiect, constituie un avantaj.
Oferim:
- condiţii de angajare avantajoase;
- colaborare cu un Consiliu Director internaţional;
- posibilitatea de a dezvolta şi implementa idei noi.
Puteţi trimite un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie, în limba engleză (selecţia se va face împreună cu partenerii elveţieni), la adresa de e-mail sanctiuni.comunitare@gmail.com. Mai multe detalii pot fi obţinute în scris la această adresă de e-mail.
Deadline: 2008/09/01















